DRUMUL APELOR MINERALE
Proiectul „Drumul apelor minerale – A borviz útja” s-a realizat în cadrul programului Phare 2004-2006 – Coeziune Economică şi Socială (CES) în comunele Belin, Bodoc, Malnaş şi Vâlcele şi a Bazei de tratament Hătuica din comuna Cătălina.
În apropierea municipiului Târgu Secuesc se găsesc câteva băi de apă minerală, pe care le cuprinde și Drumul apelor minerale (partea mai însemnată a acestui traseu turistic parcurge județul Harghita). Dintre aceste băi cea mai însemnată și performantă este cea din Hătuica.
Alte băi cu apă minerală în zona Târgu Secuiesc:
- Băile Balvanyos, Baia Fetelor Apor, bazinele reci
- Mărtănuș, baie populară
- Peteni, baie populară
Hărți interactive Cicloturism: DRUMUL NEMIREI
Traseul drumului verde oferă oportunități nelimitate pentru cei dornici de excursii sau de ture cu bicicleta. Accentul s-a pus pe apele minerale și conace, dat fiind bogăția regiunii în acestea. Se parcurg cele mai importante elemente de patrimoniu (conace, biserici), instituții (muzee), bogății naturale (ape minerale, băi, păduri), numeroși producători locali (producător de ciuperca Pleurotus Ostreatus, apicultor, tâmplar, producător de mătură, cărămidari, producători de suc de mere, de brânză, fierar), și o parte din fauna locală (jder, bufnița, barză, urs, etc.).
Traseul parcurge 48 localități din regiunea Trei Scaune.
Traseul din regiunea Târgu Secuiesc: Târgu Secuiesc – Poian – Cernat –Târgu Secuiesc
MTB 🔛 Nemere Trail:
🚵 http://bit.ly/MTBonNemereTrail
🚵 http://funiq.hu/nemere-utja-zoldut
🚵 Tg. Secuiesc <-> Lacul Sfânta Ana➡ http://bit.ly/TgSecuiesc_StAnnLake
🚵 Tg. Secuiesc <-> Ghelința➡ https://goo.gl/7nx2Xw
🚵 Tg. Secuiesc <-> Sânzieni, Capela Sf. Ștefan➡ http://bit.ly/TgSecuiesc_PerkoChapel
🚵 Tg. Secuiesc <-> Ojdula, Peștera Kolik➡ http://bit.ly/PesteraKolik
*Pentru descrierea resurselor antropice, selectați fiecare obiectiv în parte.
🏕 Trasee turistice marcate pentru drumeții în Județul Covasna:
*pentru descrierea traseelor selectați una din liniile marcate